Why i love Posta Romana

Fiindca am gasit articolul asta in Libertatea, mi-am adus aminte de experienta mea cu Posta Romana, de acum cateva saptamani. Lasam la o parte faptul ca titlul articolului din Libertatea nu are nicio legatura cu continutul, pe sistemul 'fiica lui Jean de la Craiova e olimpica la matematica'.

Acum, nu fara o usoara urma de snobism, o sa precizez ca nu mai folosisem serviciile postale romanesti de muuuult timp, si eram obisnuita cu posta germana (DHL.. sniff sniff).

In Germania era un sistem simplu. Mergeai la posta, iti alegeai o cutie de pe raft, eventual plicuri, pixuri sau ce mai aveai nevoie, luai un abtibild, il lipeai pe cutie, completai adresa, adaugai continutul coletului, mergeai la ghiseu, plateai tot (inclusiv cutia si alte consumabile folosite) si gata. Erau niste cutii galbene si dragute, de diferite marimi, pe care trebuia sa le asamblezi singur, ceea ce nu numai ca era usor, dar adauga si un element ludic intregii experiente :P

Dar back to Posta Romana. Merg eu la un oficiu postal pe undeva pe langa Batistei (cu experienta germana proaspata in minte). Aveam continutul coletului. Ma asez la coada, stau 10 min, dupa care imi vine ideea geniala sa intreb daca acolo se pot trimite colete. Nu sunt trimisa la alt ghiseu, ci in alta cladire. In cealalta cladire, dupa alta repriza de stat la coada, imi vine randul si intreb, zambind, cat costa o cutie. Cucoana de acolo sare ca arsa. "vai, domnisoara, dar aici nu vindem cutii!!!". "pai nu aici se trimit colete?!?". Detaliu irelevant pentru posta romana.

Ies din posta, merg sa caut o librarie, nu gasesc. Ma rog de tanti de la Panipat sa-mi dea o cutie goala, nu vrea, ajung la un magazin de consumabile de imprimanta, lui nenea de acolo i se face mila de mine si imi intinde o cutie cam de juma de metru cub. Ma intorc la posta, imprumut o foarfeca de la o alta clienta, tai cutia, improvizez o cutie mai mica, imprumut adeziv, lipesc cutia si la sfarsit o hartie roz (hihi) cu adresa. Fericita, ajung iar la ghiseu, unde cucoana se uita la cutia mea improvizata, dar ramane impasibila la elementul roz de originalitate. Isi drege glasul, tuseste afectat si imi toarna urmatoarele: "Domnisoara, sa iti dau un sfat: in viata, fie ca e vorba de serviciu, casnicie sau altceva, sa nu faci nimic de capul tau!!!! sa intrebi inainte...". Pauza. Eu, inca sub soc, zic "Am facut ceva.. rau?" "pai coletele trebuie impachetate in hartie de culoare uniforma, si legate cu sfoara (???) sau cu adeziv, si adresa scrisa pe hartia de impachetat!!! Ai hartie? Ai sfoara?" "umm.. nu" "pfff, hai ca iti dau eu, ca ne-a mai ramas pe aici".

Dupa care inapoi la impachetat, dar de data asta ajutata de un intern mai tinerel caruia i se facuse, de asemenea, mila de mine. In fine, impachetez minunatul colet si ma duc inapoi la cucoana. "Trebuie sa completezi un formular de trimitere, dar sa nu faci nicio greseala, ca e ultimul pe care-l mai avem!!". Evident ca avertizarea a avut efectul invers :| Disperare totala, vanzoleala in oficiu, tinerelul e trimis la directorul postei sa intrebe daca are voie sa corecteze greseala de pe formular. Se intoarce transpirat dupa alte 5 minute, "Zice sefu ca putem sa corectam, dar cu grija.." :|

Corecteaza cu grija, se cantareste coletul, sa platesc, zic. Scot cardul. "Nu se achita la noi cu cardul!!!". No shit. Ma enervez, injur in gand (ca o domnisoara ce sunt), ies afara si caut un bancomat. Ma intorc si in sfarsit reusesc sa termin operatiunea coletul.

Ma rog, asta ca sa nu mai zic ca a ras amicul meu din Germania 5 minute la posta, cand a ridicat un colet care arata cam ca in Evul Mediu, in hartie maro si legat cu sfoara. Well, macar e ecologic.